Expert implementare ITC – 2 posturi
Agenția Națională Anti-Doping · București
Termen: 26 octombrie 2026 · 10 zile
- Instituția
- Agenția Națională Anti-Doping
- Localitatea
- București
- Tipul postului
- Temporar (perioadă determinată)
- Categoria
- Funcție contractuală
- Nivelul
- Funcții de execuție
- Domeniul
- Expert
- Publicat
- 8 octombrie 2026
- Termen
- 26 octombrie 2026
Textul anunțului
Agenția Națională Anti-Doping organizează, în condițiile Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare și a Procedurii privind recrutarea personalului contractual în afara organigramei în cadrul proiectului „Platforma de Servicii Publice Digitale pentru Agenția Națională Anti-Doping”, cod SMIS 342867, în data de 22.10.2026 concurs pentru ocuparea a 2 (două) posturi vacante contractuale, în afara organigramei Agenției Naționale Anti-Doping, pe perioadă determinată, până la data 10.02.2029, pe perioada derulării proiectului „Platforma de Servicii Publice Digitale pentru Agenția Națională Anti-Doping”, cod SMIS 342867, la Serviciul proiecte, relații publice și internaționale, după cum urmează:
– Expert implementare ITC – 2 posturi, normă maximum 5 ore/zi, 25 ore/săptămână;
Pot participa la concursul organizat în vederea ocupării posturilor mai sus-menționate numai persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții generale și specifice:
I. Condiții generale:
Condițiile generale care trebuie îndeplinite de o persoană pentru a putea participa la concurs sunt:
a. să aibă cetățenia română, cetățenia altor state membre ale Uniunii Europene, a statelor aparținând Spațiului Economic European sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b. să cunoască limba română, scris și vorbit;
c. să aibă capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d. să aibă vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
e. să aibă capacitate deplină de exercițiu;
f. să aibă o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
g. să îndeplinească condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului pentru care se organizează concurs;
h. să nu fi fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra securității statului, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
i. nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
j. nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h);
II. Condiții și cerințe specifice:
Condiții specifice
Studii de specialitate: Studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul ITC, inginerie, matematică, automatică sau echivalent
Vechime în specialitatea studiilor: minimum 5 ani în domeniul TIC;
Cerințe specifice:
– Experiență în arhitectura de sistem, analiza și modelarea cerințelor, dezvoltarea specificațiilor tehnice, dovedită prin contracte/recomandări;
– Cunoașterea bunelor practici în interoperabilitate (REST, XML, JSON, eIDAS etc.), standarde de securitate (ISO 27001, NIS) și managementul ciclului de viață al aplicațiilor (SDLC);
– Experiență în implementarea de soluții digitale pentru instituții publice în cadrul a cel puțin 1 proiect, dovedită prin contracte/recomandări.
Abilități:
– cinste și corectitudine;
– discernământ;
– abilități de a lucra independent și în echipă;
– capacitate de auto-reorganizare;
– rezistență la efort și stres;
– preocupare permanentă pentru ridicarea nivelului profesional individual;
– de planificare și organizare;
– de comunicare;
– inițiativă;
– gândire analitică, logică;
– atenție distributivă, concentrare;
– capacitatea de a lucra independent și sub presiune;
– respect pentru termene limită, reguli și proceduri.
Scopul general al posturilor: asigură suport decizional și tehnic specializat pentru implementarea soluției IT, securitate cibernetică și integrare funcțională.
Atribuțiile postului – EXPERT IMPLEMENTARE ITC 1
– asigură calitatea și coerența tehnică a procesului de digitalizare a serviciilor publice ale Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD);
– analizează, validează și sprijină definirea componentelor funcționale și tehnice ale platformei informatice, oferind expertiză în elaborarea documentației și în corelarea soluțiilor propuse cu nevoile operaționale ale instituției.
– monitorizează respectarea prevederilor documentației tehnice, a legislației relevante și a obligațiilor asumate prin contractul de finanțare, contribuind la menținerea unei direcții unitare și sustenabile în implementarea proiectului.
– îndeplinește orice alte activități specifice proiectului care concordă cu poziția din proiect.
Atribuțiile postului – EXPERT IMPLEMENTARE ITC 2
– asigură calitatea și coerența tehnică a procesului de digitalizare a serviciilor publice ale Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD);
– analizează, validează și sprijină definirea componentelor funcționale și tehnice ale platformei informatice, oferind expertiză în elaborarea documentației și în corelarea soluțiilor propuse cu nevoile operaționale ale instituției.
– monitorizează respectarea prevederilor documentației tehnice, a legislației relevante și a obligațiilor asumate prin contractul de finanțare, contribuind la menținerea unei direcții unitare și sustenabile în implementarea proiectului.
– îndeplinește orice alte activități specifice proiectului care concordă cu poziția din proiect.
Dosarele de concurs se depun la sediul Agenției Naționale Anti-Doping din b-dul Basarabia nr. 37-39, Sector 2, București, la secretarul comisiei de concurs din cadrul Compartimentului resurse umane și salarizare, în perioada 08.10.2026 – 14.10.2026, ținând cont de următorul program: luni-joi între orele 0830 – 1500, vineri între orele 0830 – 1100 sau pot fi transmise prin poșta electronică la adresa de e-mail: [email protected], prin Poșta Română sau serviciul de curierat rapid.
Depunerea electronică a documentelor se va face până cel târziu la terminarea programului de lucru aferent ultimei zile de înscriere, respectiv miercuri, 14.10.2026, ora 1500.
Pentru participarea la concurs, candidații vor depune un dosar de concurs care să conțină următoarele documente:
a) cerere de înscriere (Anexa nr. 1) adresată președintelui Agenției Naționale Anti-Doping;
b) curriculum vitae model Europass semnat pe fiecare filă în parte;
c) copia actului de identitate sau a oricărui alt document care atestă identitatea, potrivit legii, însoțită de documentul original, pentru certificare;
d) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
e) cazierul judiciar în original, aflat în termen de valabilitate, sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează (candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării probei concursului – interviu);
f) adeverință medicală în original, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate (adeverința va conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății);
g) declarație privind prelucrarea datelor cu caracter personal (Anexa nr. 2);
h) copii ale documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului, după caz, însoțite de documentele în original, pentru certificare, sau copia legalizată a acestora;
i) carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie, însoțite de documentele în original, pentru certificare;
j) contracte, recomandări, adeverințe sau orice alte documente RELEVANTE din care să reiasă îndeplinirea condițiilor specifice solicitate.
În situația în care candidații depun documentele necesare pentru concurs la sediul Agenției Naționale Anti-Doping, toate documentele vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
În situația în care candidații transmit documentele necesare pentru concurs prin poșta electronică la adresa de e-mail [email protected], Poșta Română sau serviciul de curierat rapid, aceștia primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceștia în formularul de înscriere și au obligația de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele menționate la lit. a), lit. c), lit.d) și lit. e), în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfășurării concursului, dar nu mai târziu de data și ora organizării interviului, după caz, sub sancțiunea neprimirii la interviu.
Concursul se va desfășura în data de 22.10.2026, proba interviu, începând cu orele 1000, la sediul Agenției Naționale Anti-Doping din Municipiul București, b-dul Basarabia, nr. 37-39, Sector 2.
Etapele desfășurării concursului sunt prevăzute în Calendarul privind desfășurarea acestuia (Anexa nr. 3) astfel:
1. selecția dosarelor;
2. interviu.
Se vor prezenta la următoarea etapă doar candidații care promovează etapa/proba anterioară.
La concurs pot participa numai candidații care îndeplinesc condițiile legale, criteriile specifice de recrutare și al căror dosar de concurs este complet, corect întocmit și depus/transmis în termenul prevăzut în anunțul de concurs, respectiv până la data de 14.10.2026, ora 1500
După depunerea dosarelor de candidat, comisia de concurs va verifica corectitudinea întocmirii dosarelor candidaților, respectiv îndeplinirea de către aceștia a condițiilor de participare la concurs.
Comunicarea rezultatelor la selecția dosarelor se face prin mențiunea „admis/respins” iar la proba interviu prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat și a mențiunii „admis/respins”, la avizierul Agenției Naționale Anti-Doping, respectiv pe pagina de internet a instituției secțiunea „Cariera”, în termenele prevăzute conform calendarului de desfășurare a concursului (Anexa nr. 3).
După afișarea rezultatelor la fiecare dintre etapele concursului, respectiv selecția dosarelor și interviu, candidații nemulțumiți de rezultate pot depune contestație în termenele prevăzute conform calendarului de desfășurare a concursului (Anexa 3), sub sancțiunea decăderii din acest drept.
Comunicarea rezultatelor la contestațiile depuse va urma aceeași procedură specifică comunicării rezultatelor la etapele concursului, în termenele prevăzute în calendarul de desfășurare a concursului (Anexa nr. 3).
Tematica și bibliografia (Anexa nr. 4) sunt parte componentă a prezentului anunț. Se va studia bibliografia actualizată la zi.
În cadrul interviului se testează cunoștințele teoretice pe baza bibliografiei, abilitățile, aptitudinile și motivația candidaților. Proba interviului poate fi susținută doar de către acei candidați declarați admiși la selecția dosarelor.
Interviul se realizează conform planului de interviu întocmit de comisia de concurs în ziua desfășurării acestei probe, pe baza criteriilor de evaluare.
Criteriile de evaluare a interviului sunt:
a) abilități și cunoștințe impuse de funcție;
b) capacitatea de analiză și sinteză;
c) motivația candidatului;
d) comportamentul în situațiile de criză;
e) inițiativă și creativitate.
Pentru interviu punctajul este de maximum 100 de puncte.
Sunt declarați „admis” la interviu candidații care au obținut minimum 50 de puncte.
Se consideră admis la concursul pentru ocuparea postului vacant candidatul care a obținut cel mai mare punctaj dintre candidații care au concurat pentru același post, cu condiția ca aceștia să fi obținut punctajul minim necesar, conform celor menționate mai sus.
Relații suplimentare privind condițiile de participare și documentele necesare se pot obține la telefon 0767.748.828, în zilele lucrătoare, astfel: luni-joi între orele 08:30 – 15:00, vineri între orele 08:30 – 11:00.
Anexe la prezentul Anunț:
1. Cerere de participare la concurs – Anexa nr. 1;
2. Declarație privind prelucrarea datelor cu caracter personal – Anexa nr. 2;
3. Calendarul desfășurării concursului – Anexa nr. 3;
4. Tematica și bibliografia concursului – Anexa nr. 4.
Anexa nr. 1
CERERE
privind înscrierea la concurs
Subsemnatul(a)_________________________________________________ fiul (fiica) lui __________________ și al (a) _______________________________ născut(ă) la data de _________________ în localitatea __________________ județul/sectorul __________________ cetățenia _______________ posesor/posesoare al/a cărții de identitate seria __, nr.___________, eliberată de__________________ la data de____________, CNP____________________ cu domiciliul în localitatea ___________________________, județul/sectorul____________________, strada____________________________________, nr. _____ bloc ______, etaj ____, apartament ____, vă rog să-mi aprobați înscrierea la concursul organizat în data de …………………….. de către Agenția Națională Anti-Doping în vederea ocupării unui post vacant de *_____________________________________________________ (personal contractual) din cadrul proiectului „Platforma de Servicii Publice Digitale pentru Agenția Națională Anti-Doping”, cod SMIS 342867, la Serviciul proiecte, relații publice și internaționale.
Am luat cunoștință de condițiile de selecție și participare la concurs.
Sunt de acord cu prelucrarea informațiilor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile legislației aplicabile domeniului de protecție a datelor cu caracter personal.
Semnătura Data
*se va completa cu denumirea funcției conform Anunțului
Anexa nr. 2
Declarație privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Subsemnatul/a (nume, prenume) ____________________________________________, domiciliat/ă în localitatea ______________________________, județul ____________________, strada ___________________________________, posesor al CI seria ______, numărul ________, eliberat de ____________________________, la data de ________________________, CNP _____________________________, în calitate de participant(ă) la concursul de recrutare pentru ocuparea funcției de …………………………………………………………………… de natură contractuală în afara organigramei Agenției Naționale Anti-Doping la Serviciul proiecte, relații publice și internaționale, în cadrul proiectului „Platforma de Servicii Publice Digitale pentru Agenția Națională Anti-Doping”, cod SMIS 342867, sub sancțiunea prevăzută de art. 326 Cod penal privind falsul în declarații, declar, pe proprie răspundere, faptul că sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile legale aplicabile domeniului de protecție a persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, și îmi exprim acordul ca Agenția Națională Anti-Doping prin Serviciul proiecte, relații publice și internaționale să le utilizeze în vederea stabilirii raporturilor juridice specifice proiectului.
Sunt informat de către Agenția Națională Anti-Doping – că aceste date vor fi tratate confidențial, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).
Data Semnătura
Anexa nr. 3
CALENDAR CONCURS
pentru ocuparea a 2 (două) posturi vacante contractuale, în afara organigramei Agenției Naționale Anti-Doping, pe perioadă determinată, până la data de 10.02.2029, pe perioada derulării proiectului „Platforma de Servicii Publice Digitale pentru Agenția Națională Anti-Doping”, cod SMIS 342867, la Serviciul proiecte, relații publice și internaționale
Data probei interviului: 22.10.2026
– Publicare anunț:
08.10.2026
– Depunerea dosarelor de candidați:
08.10.2026 – 14.10.2026
– Selecția dosarelor de concurs și afișare rezultate:
16.10.2026
– Depunere eventuale contestații selecție dosare:
19.10.2026
– Soluționare eventuale contestații selecție dosare și afișare rezultate:
20.10.2026
– Interviu și afișare rezultat interviu:
22.10.2026
– Depunere eventuale contestații interviu:
23.10.2026
– Soluționare eventuale contestații interviu și afișare rezulate:
26.10.2026.
– Afișare rezultate finale:
26.10.2026
Anexa nr. 4
TEMATICĂ și BIBLIOGRAFIE
pentru 2 posturi de EXPERT IMPLEMENTARE ITC în cadrul proiectului „Platforma de Servicii Publice Digitale pentru Agenția Națională Anti-Doping”, cod SMIS 342867
TEMATICĂ
1. Drepturi, libertăți și îndatoriri fundamentale. (Constituția României, republicată);
2. Dispoziții generale, principalele funcții și atribuții ale Agenției Naționale Anti-Doping (Hotărârea Guvernului nr. 1.182/2022 privind aprobarea structurii organizatorice și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Agenției Naționale Anti-Doping, cu completările și modificările ulterioare);
3. Contractul individual de muncă: încheiere, executare, modificare, suspendare și încetare (Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, Titlul II).
4. Securitatea cibernetică a rețelelor și sistemelor informatice: domeniu de aplicare, entități esențiale și importante, măsuri de gestionare a riscurilor, raportarea incidentelor, autorități competente (OUG nr. 155/2024; Legea nr. 58/2023);
5. Interoperabilitatea și schimbul de date între sistemele informatice ale instituțiilor publice. (Legea nr. 242/2022);
6. Rețele de calculatoare: nivelul fizic, nivelul legătură de date, subnivelul de control al accesului la mediu, nivelul rețea, nivelul transport, nivelul aplicație. Securitatea rețelelor (Tanenbaum);
7. Managementul riscurilor de securitate cibernetică: evaluarea și tratarea riscurilor, cadre de referință (NIST, ISO/IEC 27001 și 27005), răspunsul la incidente, continuitatea activității, testare și audit. Principii de securitate: controlul accesului, criptografie, programe malițioase (Munteanu et al.; Anderson);
BIBLIOGRAFIE
1. Constituția României, republicată;
2. Hotărârea Guvernului nr. 1.182/2022 privind aprobarea structurii organizatorice și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Agenției Naționale Anti-Doping, cu completările și modificările ulterioare
3. Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Titlul II.
4. Legea nr. 58/2023 privind securitatea și apărarea cibernetică a României, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;
5. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2024 privind instituirea unui cadru pentru securitatea cibernetică a rețelelor și sistemelor informatice din spațiul cibernetic național civil, cu modificările și completările ulterioare;
6. Legea nr. 242/2022 privind schimbul de date între sisteme informatice și crearea Platformei naționale de interoperabilitate, cu modificările și completările ulterioare;
7. Tanenbaum, Andrew S. – Rețele de calculatoare, ediția a patra, Editura Byblos, București, 2003;
8. Munteanu, Adrian; Voinea, Ilie; Găbudeanu, Larisa; Drăgușin, George – Managementul riscurilor de securitate cibernetică. Reziliență într-o lume digitală, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 2025;
9. Anderson, Ross – Security Engineering: A Guide to Building Dependable Distributed Systems, ediția a 3-a, Wiley, Indianapolis, 2020.
Contact pentru concurs
- Instituția
- Agenția Națională Anti-Doping
- [email protected]
- Telefon
- 0767748828
Textul de mai sus este preluat din anunțul publicat de instituție pe posturi.gov.ro, portalul Guvernului României pentru posturile vacante din sectorul public. Înainte de a depune dosarul, verificați calendarul și condițiile în anunțul oficial sau la instituție.
Alte posturi de expert în București
Expert analiză surse deschise, riscuri și amenințări de securitate cibernetică
Directoratul Național de Securitate Cibernetică
Expert debutant în Biroul transport, mentenanță și infrastructură – 1 post
Unitatea Militară 02490 București
Expert gr. III
Unitatea Militară 01835 București
Expert gr. I în Biroul coordonare și monitorizare contracte înzestrare – 1 post
Unitatea Militară 02490 București
Expert securitate cibernetică/Expert dezvoltare, implementare și administrare infrastructuri securit
Directoratul Național de Securitate Cibernetică
Alte posturi în București
Concurs referent treapta I/M SSM U.M. 02212 București
Unitatea Militară 01151 București
Portari – Serviciul Tehnic-Administrativ-Paza
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”
Asistenti medicali in specialitatea laborator Laboratorul de analize medicale
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”
Îngrijitor
Școala Gimnazială Nr. 80 București
Medic Specialist Radiologie
Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” București